O tonă de sugestii și probleme

Locked
Aaliyah
Player
Posts: 1
Joined: Mon Sep 27, 2021 8:19 am
Romania

Mon Sep 27, 2021 9:01 am

Bună dimineața! ;;)

Mă simt nevoită să fac acest thread în urma a mai multor probleme / lipsuri pe care le-am întâmpinat în decursul a câtorva zile de când joc pe server. Voi încerca să secționez cât mai bine cele pe care doresc să le spun pentru a fi înțelese cu ușurință.

Probleme:
* Una dintre cele mai mari probleme și cea care afectează în mare măsură toți jucătorii care iau contact cu serverul este cea a lag-ului, există secunde bune în care server-ul refuză să comunice cu noi și devine iritant de la o vreme să dai într-o piatră poate cu +15-30 secunde în plus din cauza lag-ului.

* Unele texte sunt incorecte, aici mă refer la majoritatea metinelor pe care le-am spart zilele acestea, ține mai mult de estetică și poate nu reprezintă o problemă majoră ce trebuie rezolvată imediat, doar că dacă dai click dreapta pe o piatră diferă nivelul, față de cât arată când te uiți la piatra în sine (dacă nu se înțelege, voi atașa o poză în reply-urile ce urmează)

* O altă problemă o constituie protecția împotriva hack-urilor sau cum doriți să le numim, primesc mesaje în chat și sunt oprită din a sparge un metin sau a lovi monștrii pe motivul următor: tsc detected: -2491 2314 (ceva în genul ăsta)

* Când intri uneori în hărțile pentru nivel 85 și 100 primești crash la client. Am fost forțată să intru de peste 10 ori doar pentru a îmi putea scoate caracterul de acolo, iar apoi după să constat că de fapt era o problemă de la hartă, fiindcă a doua oară când m-am teleportat totul a fost okay.

* Crash în dungeon, este o problemă foarte des întâlnită și majoritatea jucătorilor se plâng de ea. Probabil că ține de lag, dar nu sunt sigură.

Sugestii:
* Reorganizarea Item Shop-ului și ajustarea prețurilor. Am accesat de curând Item Shop-ul în speranța achiziționării unui costum ce nu se află pe joc, însă m-am lovit de un preț de 35 euro pentru un costum care fie este permanent / fie nu, fiindcă nu știu cu siguranță, însă consider că ar putea fi pus pe zile la un preț mai redus (în cazul în care este permanent.) Odată cu ajustarea prețurilor, consider că vor exista și donații mult mai frecvente și așa se vor putea acoperi costurile pentru întreținerea server-ului. Dar, totodată înțeleg că pentru a te diferenția de cei care nu doresc să investească bani în acest joc, ar trebui să nu fie chiar atât de accesibil în cât să dai 5 euro pe un costum sau o armă de 127 și gata, nu mai trebuie să muncești. Trebuie găsită o cale de mijloc.

* Schimbarea tuturor drop-urilor existe pe server. Aici serverul se confruntă cu probleme imense în ceea ce privește drop-ul pentru iteme de upgrade sau lingouri pentru a strânge ceva bănuți. Consider că ar putea fi eliminate oțelurile și cuferele cu pietre de la majoritatea metinelor, fiindcă nu mai trebuiesc nimănui spre exemplu în harta de nivel 100.

* Adăugarea unui wiki pe server, fie lângă hartă, fie undeva accesibil și vizibil pentru jucătorii noi care au nevoie de informații, dat fiind că staff-ul nu poate fi mereu online sau timpul pentru răspuns este de obicei unul îndelungat când pui o întrebare.

* Recrutarea unor moderatori pentru chat. M-am lovit de ieri de o situație incomodă, fiind jignită de un jucător atât pe discord cât și pe server, măsurile au întârziat să apară și au apărut datorită intervenției mele. Consider că ar trebui ca cineva să se ocupe de astfel de situații dacă cei ce dețin gradul de Game Moderator au alte atribuții pe joc.

* Adăugarea unui buton pentru sortarea inventarului + buton pentru storage-ul special. Cred că această sugestie se explică de la sine și nu mai este nevoie de o explicație adițională.

* Eliminarea "Binecuvântării Dragonului" acel sigiliu care îți dă buff automat. Este un plus pentru PVM, sunt perfect de acord, însă de majoritatea jucătorilor este folosit și pe partea de PVP, ceea ce face clasa de șaman inutilă aproape din toate punctele de vedere. Cum șamanul nu dispune de tăiș vrăjit sau aura sabiei, așa nici respectivii nu ar trebui să beneficieze de buff-urile unui șaman la un click distanță. Propun să fie eliminat sau să se găsească o alternativă.

* Buff-urile caracterului să dureze mai mult și să nu dispară când ești omorât de către o grupă de monștrii. Este de obicei foarte neplăcut să ai nevoie mereu de buff de fiecare dată când ai murit sau să îl tot dai la un interval de 3 minute.

* Adăugarea mai multor tipuri de costume pe server pentru cei ce doresc estetică, nu neapărat bonusuri în PVM/PVP. Consider că va fi un plus și va atrage o gamă largă de jucători, fiindcă în privința mea, eu asta verific de obicei la un server prima și prima dată. Un crafting pentru ele cred că ar fi chiar interesant, cum este cel pentru elixire.

* Schimbarea premiilor la evenimentele OX. Asta este o problemă care s-a semnalat de câteva zile bune încoace, se primesc doar eșarfe / inele pvm sau accesorii din lemn. Cred că se pot face lucruri utile cu acele cartonașe OX, ar fi un bun premiu pentru prima rundă.

* Adăugarea unui protecții la evenimentele OX în care să nu poți intra cu 2 sau mai multe conturi. Am văzut cum ajungeau să se creeze de fiecare dată conturi noi și să se participe la evenimente de pe 2+ cliente deschise doar pentru a lua premiile de participare. Este o problemă ce necesită o rezolvare imediată, luând în calcul că dacă sunt pe 2 cliente, 100% trec mai departe dacă nu știu o întrebare, fiindcă voi merge pe X cu un cont și pe O cu celălalt.

* Adăugarea unui buton la status ce îți permite să adaugi mai multe puncte și să nu fii nevoit de fiecare dată să apeși pe click de 300 de ori pentru a distribui punctele.

* Schimbarea pietrei spiritului pentru P, să poți face P la toate magiile doar dând click pe ea. Cred că nu are niciun sens să apeși pe fiecare magie în parte, pietrele cad foarte ușor și este un disconfort în plus.

* Să se lucreze mai mult pe partea de optimizare privind clientul, fiindcă experimentez deseori un ușor lag în hărțiile pentru farm / map1. Menționez că pe alte servere nu s-a întâmplat treaba asta, iar totodată sistemul meu permite rularea acestui joc cu desăvârșire.

* Regândirea sistemului de leveling. Este un PVM-Easy, sunt perfect de acord, însă parcurgerea celor 127 de nivele este foarte basic și anume: Valea Sergryoung > V2 > V4 > Harta 85 > Harta 100. Consider că se poate regândi întreg parcursul unui jucător nou până va ajunge la ultimul nivel.

* Adăugarea mai multor dungeons + schimbarea celor actuale. Cred că cu toții ne-am bucura să vedem mai multe dungeons, unde să putem farma și să nu existe nicio problemă. Sunt de părere că se pot elimina pașii pentru terminarea unui dungeon, astfel când te vei teleporta la el să poți bate direct boss-ul. Desigur, această schimbare ar urma să vină și cu permisele pentru astfel de dungeons care să se obțină mult mai greu.


În mare, au fost toate problemele pe care eu una le-am întâlnit pe parcursul acestor zile, am auzit că server-ul are în plan să se dezvolte internațional și să își deschidă porțiile pentru mai mulți jucători din toate colțurile lumii. Pentru a face asta totuși, sunt nevoie de mai multe îmbunătățiri, fiindcă în momentul de față, fără vreo supărare, server-ul arată ca unul deschis pentru o gașcă de prieteni care vor să se joace și să se bată între ei. Dacă unele sugestii nu au fost explicate îndeajuns de bine, voi răspunde cu bucurie unui viitor reply. Mulțumesc pentru atenția acordată! #-o
snake
Administrator
Posts: 1
Joined: Sun Aug 22, 2021 6:39 pm
Gender:
Romania

Wed Apr 27, 2022 11:08 am

Majoritatea sugestiilor au fost luate in considerare si au fost deja implementate modificarile, cat despre problemele mentionate au fost rezolvate de multa vreme. Prin urmare voi inchide acest topic!

Cu stima si respect,
SnaKe
Locked